Atacantul român Daniel Niculae a adus victoria pentru modesta Nancy în confruntarea cu Nice. Fostul vârf al Rapidului a fost folosit titular de antrenorul Jean Fernandez și a marcat singurul gol al confrutării în minutul 54. Acesta este primul gol al sezonului pentru Daniel Niculae și prima reușită după o pauză de 10 luni.
Victoria de astăzi contra celor de la Nice este prima a sezonului pentru Nancy, formație care cu ajutorul celor 3 puncte urcă pe poziția a 18-a în Ligue 1. Succesul nu le asigură însă elevilor lui Fernandez scăparea de locurile retrogradabile.
După 11 etape disputate, Nancy a acumulat doar 8 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER